Videoclip: N.E.R.D. - Sooner Or Later

V-am mai zis eu de N.E.R.D., trupa lui Pharell, Chad Hugo şi Shay Haley. De data aceasta vă invit să vizionaţi ultimul lor videoclip, la piesa “Sooner Or Later“, piesă ce face parte de pe ultimul lor album - “Seeing Sounds“.

Clipul e absolut genial. Concept, actori, regie… tot! Asta pe lângă faptul că salută alegerea lui Obama ca preşedinte al Statelor Unite. Iar piesa e pe măsură. Audiţie şi vizionare plăcută!

“Home Alone” - tradiţie de Crăciun

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu de câţiva ani buni încoace în dimineaţa de Crăciun mă uit pe Pro TV la, probabil cel mai bun film de sărbători, “Home Alone” - Singur Acasă. A devenit o tradiţie. Eu pur şi simplu nu mă pot sătura de primele două părţi din serie, ce îl au ca protagonist pe Macaulay Culkin, şi râd de fiecare dată ca la prima vizionare.

Iată o scenă memorabilă din “Home Alone 2 - Lost in New York”:

Merry Christmas ya’ filthy animal!

E păcat că astfel de producţii nu se mai fac, orice încercări de genul (”Home Alone 3″, dar cu precădere “Home Alone 4″) fiind nişte eşecuri în opinia mea. E adevărat, nu mai are Culkin 10 ani, şi copii albi care să-i preia rolul nu sunt. A, chiar! Cum ar fi un “Home Alone” cu negrii? :-))

Maroon 5 - Call and Response: The Remix Album (2008)

Ghiciţi ce trupă s-a trezit să-şi lanseze album de remixuri în cea mai frumoasă lună a anului? Dacă vă gândiţi la Maroon 5 cu siguranţă nu greşiţi, nu pentru că aţi fi nişte genii ci pentru că v-aţi prins încă de când aţi citit titlul articolului sau aţi văzut poza de mai sus.

Exact, Maroon 5 au chemat producători din toate sferele genurilor muzicale să le remixeze piesele pentru albumul “Call and Response: The Remix Album“. Ce a ieşit? Un masterpiece! Cu siguranţă nu vă gândeaţi vreodată că veţi auzi producţii ale lui Tiesto lângă producţii semnate DJ Premier, sau  Pharell lângă Paul Oakenfold. Cu siguranţă avem cel mai diversificat album al anului în materie de ritmuri şi stări.

Deja i-am amintit pe Tiesto, Paul Oakenfold, DJ Premier şi Pharell pentru contribuţia lor la acest album, dar să nu vă gândiţi că nume ca Swizz Beatz, Mark Ronson, Questlove de la The Roots, Just Blaze, Tricky Steward, DJ Quick, David Banner, The Cool Kids, Bloodshy & Avant, Of Montereal, Deerhoof, Ali Shaheed Muhammad din A Tribe Called Quest, Sam Farrar din Phantom Planet sau Cut Copy au refuzat invitaţia celor de la Maroon 5. Pe album le veţi auzi şi pe Rihanna şi Mary J. Blige.

Vă invit să ascultaţi trei piese din colecţia de remixuri a celor de la Maroon 5:

Maroon 5 - Sunday Morning (Questlove - The Roots Remix):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Maroon 5 - Secret (Premier 5 - DJ Premier Remix):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Maroon 5 - Not Falling Apart (Tiesto Remix):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Iar ca mic bonus vă invit să ascultaţi remixul piesei “Goodnight Goodnight” produs de Kno de la CunninLynguists, remix neinclus pe album din cauza unor probleme legislative cu sample-ul folosit:

Maroon 5 - Goodnight Goodnight (Kno - CunninLynguists Remix):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Videoclip: Sia - Soon We’ll Be Found

Sia Furler vine drept dintre canguri, din Australia, este bisexuală, şi cântă extraordinar.

Primul ei album datează din 1997 însă succesul l-a cunoscut prin asocierea cu trupa Zero 7, din Marea Britanie, ţara în care s-a remarcat şi ca artistă solo. “Some People Have Real Problems” este numele albumui ei scos anul acesta iar piesa care m-a lăsat cu gura căscată este “Soon We’ll Be Found“.

Videoclipul este pe măsură. Vizionare plăcută!

Şi a mai trecut un weekend…

Am revenit dintr-o scurtă drumeţie undeva în Târgul Neamţ.

Alcool, mic-dejun pe şestache la 3 dimineaţa, serenade la 4 dimineaţa, Paraziţii, prieteni, prieteni beţi, fete proaste (”au, ah, mă doare apendicita!”), “arme”, poze, grătare, fotbal, şofer prost şi destule lozinci, cântece şi imnuri pe care o să le intonăm mult timp de acum încolo.

Am revenit!

Videoclip: Alex - Doar ea

Alex a progresat extraordinar de mult în ultimii 2 ani. Îşi mai aduce cineva aminte de emisiunea “Star Factory” de la Prima TV pe care a câştigat-o?

După părerea mea Alex cunoaşte acum apogeul carierei sale de artist. Şi da, merită. Noul său stil se pliază foarte bine pe piaţa românească, care avea nevoie de acest curent “fresh”. Da, aduce cu Timberlake. Şi ce? Şi da, şi videoclipul seamănă cu ceva dintr-un clip Timberlake şi un clip Kelis. Şi ce? Piaţa muzicală românească avea nevoie de asta.

Deci vă urez audiţie şi vizionare plăcută a piesei şi clipului “Doar ea“:

Frânt

Da, frânt. Cam ăsta e cuvântul ce-mi defineşte luna noiembrie, lună pe cale să se încheie. Şi abia aştept să se termine.

Sunt frânt, şi e pentru prima dată când mi se întâmplă să nu am timp de mine şi de activităţi mici ce-mi fac viaţa mai frumoasă. Am minţit puţin în ultimul post, scuzându-mi activitatea internaută (inactivitatea, defapt) spunând că mi-e lene. Defapt, cei care mă cunosc personal ştiu cu ce mă ocup. Şi ştiţi şi voi, dacă vă puneţi mintea puţin la contribuţie: de ce primiţi brichete, căciuli şi alte cadouţe care mai de care mai portocalii, roşii sau galbene? Ok, aţi ghiţit.

Am mai avut perioade în care mă concentram pe un singur lucru şi uitam de mine, dar erau scurte. Aici vorbim de o lună de dormit 3-4 ore pe noapte, iar în restul timpului se presupune că ar trebui să dau randament şi la şcoală şi “dincolo”. Şi nu sunt genul care să mă plâng. Dimpotrivă.

Oricum, sper să revin cât mai repede cu un “tux vă dă spre ascultare…” sau cu o recenzie. Iar dacă aţi văzut un film bun, aţi ascultat un album bun sau aţi citit o carte bună vă invit să-mi lăsaţi un comentariu la acest articol, şi vă rămân dator.

« Previous PageNext Page »